Eu când vreau să fluier, fluier (2010)
Aclamatul câştigător al Ursului de Argint de la Berlin, Eu când vreau să fluier, fluier, reprezintă primul lungmetraj al lui Florin Şerban. Acesta continuă seria filmelor româneşti premiate la festivale importante din Europa. Prin această tradiţie cinematografia românească a progresat tot mai mult pe scena europeană în ciuda problemelor financiare cu care sigur se confruntă.
Eu când vreau să fluier, fluier este un proiect destul de interesant ce a pornit de la piesa de teatru a Andreei Vălean şi ce îi are ca scenarişti pe Florin Şerban şi Cătălin Mitulescu. Acesta din urmă este de asemenea laureat al unor festivale europene de renume, fiind apreciat pentru scurtmetrajele sale precum şi pentru singurul său lungmetraj de până acum, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.
Filmul urmăreşte povestea lui Silviu, un deţinut ce mai are câteva zile până la eliberarea din închisoare. După câţiva ani buni departe de societate se pare că totul va reintra pe făgaşul normal. Apare totuşi o problemă, una la care Silviu nu s-ar fi aşteptat, mama sa se întoarce acasă după ce în trecut şi-a părăsit familia.
Deşi nu impresionează în mod deosebit, filmul lui Florin Şerban merită apreciat pentru subiectul său precum şi pentru evoluţia actorilor. De asemenea trebuie remarcată originalitatea peliculei. Probabil că meritul cel mai important al regizorului este acela de a-i impregna filmului această atmosferă. Bănuiesc că acesta este exact motivul pentru care juriul de la Berlin a fost impresionat de filmului lui Florin Şerban.
În ciuda calităţilor enunţate mai sus, nu pot să nu observ „meteahna” deja împământenită a cinematografiei româneşti. Mă refer aici la obiceiul regizorilor de a simplifica tot mai mult filmele. Acestea se axează tot mai des pe un singur plan, lăsând astfel complexitatea deoparte. Astfel filmele riscă să devină tot mai previzibile şi mai plictisitoare. Cinematografiei româneşti îi lipseşte profesionalismul şi inventivitatea occidentală, căci de altfel subiecte pentru filme există destule.
Probabil ca principală hibă a filmului este aceea că este prea lung şi prea lent pentru subiectul tratat. Nici măcar în momentele de final suspansul nu reuşeşte să-şi facă simţită prezenţa. Întreg subiectul acestui film putea fi comprimat într-un scurtmetraj căci nici scenariştii şi nici regizorul nu au reuşit să dezvolte până la capăt întreg potenţialul filmului. Însă pentru un cvasi-debut cred rezultatul final tinde să fie mai mult pozitiv.
Remarcam ceva mai devreme evoluţia actorilor. Trebuie amintit cu această ocazie faptul că distribuţia este formată mai mult din actori „improvizaţi”, cei mai mulţi fiind chiar deţinuţi. Singurii actori ceva mai cunoscuţi sunt Mihai Constantin şi Clara Vodă. Însă cel ce impresionează în adevăratul sens al cuvântului este actorul principal, George Pistireanu, un veritabil necunoscut încă licean la data filmărilor. Cu toate acestea prestaţia lor atrage toate laudele şi contribuie la originalitatea peliculei, dând astfel filmului o atmosferă extrem de veridică.
Nota IMDb: 7.6
Nota Movie Feeds: 7
Movie Feeds 
No trackbacks yet.