Posts Tagged ‘ 2003 ’

21 Grams (2003)


Apărut la 3 ani de la Amores Perros, debutul propriu-zis al lui Alejandro Gonzáles Iñárritu, 21 Grams este primul film regizat de către acesta la Hollywood. Scenariul este scris bineînţeles de către Guillermo Arriaga, la fel ca şi în cazul celorlalte filme ale lui Iñárritu. Din păcate colaborarea dintre cei doi se pare că s-a încheiat definitiv după un conflict legat chiar de drepturile de autor ale acestui film.

Scenariul este unul tipic pentru cei doi cineaşti mexicani. Firul narativ se despică iniţial în 3 părţi lăsând impresia că asistăm la poveşti diferite. Însă cu cât înaintăm în film ne dăm seama că toate acestea se întrepătrund ajungând la povestea principală a peliculei. De asemenea evenimentele sunt prezentate într-o ordine oarecum haotică şi nu tocmai cronologică.

21 Grams aduce laolaltă 3 personaje ce par a nu avea nimic în comun: un profesor resemnat ce aşteaptă un transplant de inimă, un fost deţinut „recondiţionat” şi o casnică ce se bucură de o familie fericită. Citește în continuare

Big Fish (2003)


Cum suntem deja în luna poveştilor, cred că mulţi sunt interesaţi de un film care să ducă cu gândul la Crăciun, la zăpadă şi la cadouri. Ei bine Big Fish n-are de-a face cu vreunul dintre aceste elemente, dar este cu siguranţă unul dintre cele mai bune filme făcute sub forma unei poveşti.

Regizat de către Tim Burton şi inspirat de nuvela cu acelaşi nume a lui Daniel Wallace, Big Fish a apărut în 2003. Deşi iniţial filmul trebuia să fie regizat de către Steven Spielberg, acesta a renunţat în favoarea lui Catch Me If You Can. Atunci a apărut Tim Burton şi se pare că a luat o decizie foarte bună alăturându-se acestui proiect. De asemenea, scenaristul acestui film şi cel care a descoperit nuvela lui Daniel Wallace este John August. El şi-a dat seamă că ar fi o idee foarte bună ca subiectul acesteia să devină film.

Filmul prezintă viaţă lui Ed Bloom, un personaj fantastic. Viaţa sa pare desprinsă parcă dintr-un basm, iar tocmai acest lucru îl deranjează pe fiul său. Acesta consideră că niciodată n-a ajuns să-l cunoască pe tatăl său, deşi îi cunoştea pe dinafară toate poveştile. Citește în continuare