Posts Tagged ‘ dan hedaya ’

Mulholland Dr. (2001)


Scris şi regizat de către David Lynch la sfârşitul anilor ’90, Mulholland Dr. a fost conceput iniţial drept mini-serie. Dar după refuzul celor de la Touchstone de a-l difuza, Lynch a transformat scenariul mini-seriei într-unul de lungmetraj. Astfel filmul a fost lansat în 2001 şi este considerat încă de atunci drept una dintre cele mai bune creaţii ale excentricului regizor american.

O încercare de rezumare a scenariului ar fi aproape inutilă căci nu ar ajuta mai deloc spectatorul, ba chiar l-ar putea deruta şi mai mult. Fanii producţiilor lui Lynch ştiu despre ce este vorba fiind iniţiaţi cu filme precum Blue Velvet, Inland Empire, Eraserhead, The Elephant Man sau Lost Highway. Totuşi pentru cei ce nu au apucat să vadă vreunul dintre aceste filme am să dezvălui măcar o fărâmă din încâlcitul fir al poveştii. Citește în continuare

Blood Simple. (1984)


Scris şi regizat de către fraţii Coen, Blood Simple a apărut în 1984 şi reprezintă debutul cinematografic al celor doi. Cu toate că are peste două decenii vechime este în continuare considerat drept unul dintre cele mai bune filme ale celor doi cineaşti.

Acţiunea filmului se desfăşoară în celebrul stat Texas, acolo unde multe lucruri stranii se întâmplă. Aici viaţa nu se aseamănă cu cea din alte părţi ale lumii. Există chiar şi legi speciale de convieţuire în societate, iar dreptatea este în mâinile oamenilor. Poliţia are un rol relativ căci intervenţia sa vine de cele mai multe ori prea târziu. Iată şi motivul pentru care de-a lungul timpului au fost realizate atâtea filme pe această temă.

Abby este căsătorită cu Julian, proprietarul unui bar, dar relaţia lor nu mai merge la fel de bine ca odinioară aşa că se hotărăşte să-l părăsească. Iar ca tacâmul să fie complet se consolează în braţele lui Ray, unul dintre angajaţii lui Julian. Acesta din urmă află de relaţia celor doi prin intermediul unui detectiv particular şi îşi pierde luciditatea. Gelozia şi mâhnirea îl scot din minţi şi îl împing spre diverse gânduri dubioase. Citește în continuare