Posts Tagged ‘ naomi watts ’

21 Grams (2003)


Apărut la 3 ani de la Amores Perros, debutul propriu-zis al lui Alejandro Gonzáles Iñárritu, 21 Grams este primul film regizat de către acesta la Hollywood. Scenariul este scris bineînţeles de către Guillermo Arriaga, la fel ca şi în cazul celorlalte filme ale lui Iñárritu. Din păcate colaborarea dintre cei doi se pare că s-a încheiat definitiv după un conflict legat chiar de drepturile de autor ale acestui film.

Scenariul este unul tipic pentru cei doi cineaşti mexicani. Firul narativ se despică iniţial în 3 părţi lăsând impresia că asistăm la poveşti diferite. Însă cu cât înaintăm în film ne dăm seama că toate acestea se întrepătrund ajungând la povestea principală a peliculei. De asemenea evenimentele sunt prezentate într-o ordine oarecum haotică şi nu tocmai cronologică.

21 Grams aduce laolaltă 3 personaje ce par a nu avea nimic în comun: un profesor resemnat ce aşteaptă un transplant de inimă, un fost deţinut „recondiţionat” şi o casnică ce se bucură de o familie fericită. Citește în continuare

Anunțuri

Mulholland Dr. (2001)


Scris şi regizat de către David Lynch la sfârşitul anilor ’90, Mulholland Dr. a fost conceput iniţial drept mini-serie. Dar după refuzul celor de la Touchstone de a-l difuza, Lynch a transformat scenariul mini-seriei într-unul de lungmetraj. Astfel filmul a fost lansat în 2001 şi este considerat încă de atunci drept una dintre cele mai bune creaţii ale excentricului regizor american.

O încercare de rezumare a scenariului ar fi aproape inutilă căci nu ar ajuta mai deloc spectatorul, ba chiar l-ar putea deruta şi mai mult. Fanii producţiilor lui Lynch ştiu despre ce este vorba fiind iniţiaţi cu filme precum Blue Velvet, Inland Empire, Eraserhead, The Elephant Man sau Lost Highway. Totuşi pentru cei ce nu au apucat să vadă vreunul dintre aceste filme am să dezvălui măcar o fărâmă din încâlcitul fir al poveştii. Citește în continuare