The Informant! (2009)
The Informant! este ultima producţie a lui Steven Soderbergh, filmul fiind lansat în 2009. Scenariul este semnat de către Scott Z. Burns şi are la bază cartea cu acelaşi nume a lui Kurt Eichenwald. După A Girlfriend Experience acesta este al doilea proiect al lui Soderbergh lansat în 2009.
Filmul are la bază povestea reală a lui Mark Whitacre, un angajat de top al unei companii ce se ocupă cu produse pe bază de porumb. Acesta le semnalează şefilor săi existenţa unui „turnător” ce ar fi sabotat compania, iar aceştia iau legătura cu FBI-ul. După ce se dovedeşte că până la urmă nu a fost decât o alarmă falsă, Whitacre le dezvăluie celor de la FBI probleme mai serioase în legătură cu conducerea companiei. Dar de aici înainte lucrurile iau o turnură extrem de spectaculoasă. Citește în continuare