Ronin (1998)


 

Se ia o mână de foşti agenţi KGB, CIA, impostori şi membri IRA şi se formează o echipă care să lucreze la un plan privind o ambuscadă. Se amestecă cu un set de urmăriri între maşini, răsturnări de situaţie şi dramatism. Conţinutul se coace timp de două ore la foc intens, iar apoi delicatesa se consumă cu suspans.

În mare cam aceasta ar fi povestea filmului. Ar mai fi de adăugat că filmările s-au desfăşurat în întregime în Franţa, unele dintre ele chiar pe Riviera Franceză. Sună interesant, nu? Ei bine cam aşa şi e.

Cu toate acestea filmul mai are şi câteva lipsuri. Unele faze sunt exagerate, producătorii filmului folosindu-se în exces de ele. Ca să vă dau un exemplu, doar în Ronin am văzut cum un Peugeot se poate ţine după un BMW. Mai sunt şi vreo câteva clişee, dar am să vă las pe voi să vă daţi seama despre ce e vorba. Pe lângă asta, povestea filmului mi-a adus aminte de Heat şi Munich. Iată aşadar că majoritatea filmelor de acţiune au oarecum acelaşi nucleu, suferind puţin de lipsă de originalitate. Citește în continuare

Tora! Tora! Tora! (1970)


Probabil că toată lumea cunoaşte ce s-a întâmplat la Pearl Harbor pe 7 decembrie 1941. Dacă nu, atunci ar trebui să se intereseze. Ceea ce a fost prezentat în filmul din 2001 n-a fost decât o distorsiune a realităţii. Lucru obişnuit pentru americani. De-a lungul timpului ei au reuşit să „stâlcească” neintenţionat sau nu povestea a numeroase filme (ex: They died with their boots on) . Culmea este că toate au fost modificate în favoarea americanilor. Să fie vorba de manipulare sau nu, adevărul este mereu undeva la mijloc.

Revenind la Tora! Tora! Tora! putem afirmă că acesta este cel mai bun film pe temă evenimentelor de la Pearl Harbor. Filmat oarecum sub formă unui documentar, filmul ne prezintă întâmplările din perspectivă celor două tabere implicate. Ceea ce mă surprinde este faptul că acest film a reuşit să fie lansat în pofida imaginii negative pe care o aruncă asupra americanilor. Dar probabil că la 25 de ani de la nenorocirile de la Hiroshima şi Nagasaki americanii s-au simţit oarecum vinovaţi şi au acceptat lansarea colaborării americano-japoneze. Citește în continuare

Trainspotting (1996)


La doi ani după ce își făcea debutul pe scena lung-metrajelor cu Shallow Grave, Danny Boyle transpune pe film cartea cu același nume al lui Irvine Welsh. Acesta avea sa fie filmul ce-l va propulsa pe Boyle spre Hollywood. Cu toate că în cariera de până la acest moment nu a făcut prea multe filme(11 la număr), Danny Boyle este unul dintre puținii regizori ce nu s-au încadrat doar într-o anumită categorie de filme. A regizat comedii („Trainspotting„, „A life less ordinary„), thrillere („Shallow Grave„), drame („Slumdog Millionaire„), chiar și filme horror („20 days later„), dar și SF-uri („Sunshine„).

Aș mai spune despre Danny Boyle că în general distribuie în filmele sale actori ce au jucat în Trainspotting. Spre exemplu cu Ewan McGregor a mai colaborat în: Shallow Grave și A life less ordinary, iar cu Robert Carlyle a mai colaborat în „The Beach„. Citește în continuare

Die Welle (2008)


 

 

Bazat pe întâmplări reale, dar și inspirat de filmul american cu acelasi nume, „Die Welle” a apărut în 2008. Filmul este regizat de Dennis Gansel, un tânăr regizor ce arată prin acest film că are potențial.

După cum bine v-ați dat seama, povestea se desfășoară într-un oraș din vestul Germaniei. Profesorul Rainer Wengel este un tip pasionat de rock și politică. Cu ocazia unei sesiuni speciale în care predă cursul de Autocrație încearcă să le demonstreze elevilor săi că fascismul  ar putea oricând să reapară. El face astfel un experiment, formând din elevii ce participă la cursul său un grup unitar, care să se bazeze pe aceleași principii și care să fie foarte unit. Acest grup ia numele de „Die Wielle” (de aici și numele filmului), iar profesorul Rainer devine lider.

Deși experimentul original a avut loc în Statele Unite în 1967, Dennis Gansel reușește foarte bine să se adapteze filmul vremurilor noastre, dându-i totodată și doza necesară de realism. Pe lângă povestea filmului după care este inspirat, Gansel a mai modificat și unele scene foarte importante din film, dându-i o doză ridicată de dramatism. Citește în continuare

(500) Days of Summer (2009)


(500) Days of Summer este un film apărut în toamna acestui an. Marc Webb își face astfel debutul în cinematografie prin intermediul acestui film. Până acum nu este cunoscut publicului larg decât prin intermediul câtorva videoclipuri. Așadar ar trebui să-i urăm mult succes pe viitor.

Filmul nu a reușit să mă impresioneze, lucru destul de ciudat ținând cont de reacțiile pozitive pe care le-a atras. Unul dintre motive ar fi povestea prea banală pentru gusturile mele. Când am citit tag line-ul acestui film, „This is not a love story, it is a story about love”, mă așteptam la altceva. Am crezut că dragostea va fi prezentată dintr-o perspectivă nemaiîntâlnită până acum. Dar asta nu s-a întâmplat. Povestea mi se pare extrem de cunoscută și foarte plictisitoare. Pe parcursul filmului am avut deseori senzația de deja-vu. Pe lângă asta întâmplările erau destul de previzibile și nimic din desfășurarea filmului nu m-a surprins.

De altfel acest film nu face altceva decât să-mi confirme teoria cum că Hollywood-ul a epuizat subiectele filmelor, iar acum a început să recicleze scenarii mai vechi. Citește în continuare

Terminus Paradis (1998)


Apărut în 1998, „Terminus Paradis” este cel de-al patrulea film al lui Lucian Pintilie de după 1990. Deşi şi-a început cariera de regizor în 1965, după filmul din 1968, „Reconstituirea”, a fost nevoit să-şi abandoneze temporar munca. A revenit abia după 13 ani cu „De ce trag clopotele, Mitică?”. Însă după acest film nu a reuşit să-şi continue proiectele, aşa cum era de aşteptat, ci i-au mai trebuit încă 11 ani pentru a lansa încă un film, „Balanţa”, apărut în 1992. Cu toate acestea, pauzele lungi pe care a fost nevoit să le ia în perioada comunistă nu l-au făcut să-şi piardă răbdarea sau talentul. Filmele lansate după ’90 s-au bucurat de succes. Ce-i drept e că au fost mai apreciate în afară României decât în ţara.

Mitu este un tânăr de aproximativ 22 de ani ce locuieşte singur într-un apartament mizer. De fapt însăşi existenţa sa este una destul de umilă. Însă viaţa lui se complică odată ce o întâlneşte pe Norica. Cu toate că cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, nu se pot bucura prea mult unul de altul. Mitu este trimis în armată, iar Norica se întoarce la cârciumarul Gili, cu care urmează să se mărite. Însă dragostea lui Mitu trece de toate barierele, iar momentul reîntâlnirii nu este prea departe. În ciuda existenţei sale umile, Cafanu nu trece neobservat, lăsând peste tot urmele trecerii sale.
Citește în continuare

Heat (1995)


„Heat” este un film ce a apărut în 1995. Regizorul acestei capodopere este Michael Mann, cunoscut şi pentru producţii precum „The Last of the Mohicans”, „The Insider”, „Ali”, „Collateral” şi „Public Enemies”.

Michael Mann s-a inspirat în crearea acestui film din experienţele reale ale detectivului Chuck Adamson, ce în anii ’60 s-a aflat în urmărirea unui răufăcător pe nume Mccauley.

Vincent Hanna şi Neil Mccauley sunt două personaje asemănătoare, dar care sunt de părţi diferite ale legii. Asemănările dintre cei doi sunt multiple, niciunul neştiind sa facă altceva înafară de meseria lor, vieţile ambilor sunt foarte dezordonate, iar singurul lucru ce-i face să trăiască este munca pe care o practică. „Heat” este aşadar povestea unui criminal şi a unui poliţist, Neil Mccauley, respectiv Vincent Hanna. Citește în continuare