The Girl Who Kicked The Hornets’ Nest (2009)


the girl who kicked the hornets' nest

După o desfăşurare tumultuoasă a evenimentelor de-a lungul a trei episoade, seria Millennium ia sfârşit odată cu partea finală, The Girl Who Kicked The Hornets’ Nest. Episodul final al seriei a fost lansat în 2009, la fel ca şi celelalte părţi ale trilogiei.

În The Girl Who Kicked The Hornets’ Nest acţiunea se axează în principal în jurul lui Lisbeth Salander, eroina principală. Aceasta este rănită destul de grav după incidentele din episodul trecut, iar acum este în aşteptarea procesului intentat asupra sa. Ca de obicei cel mai înfocat susţinător al său este Mikael Blomkvist. Acesta încearcă să desfăşoare o anchetă în paralel cu cea a poliţiei pentru a demonstra nevinovăţia lui Lisbeth.

Trilogia bazată pe cărţile lui Stieg Larsson a avut de toate: mister şi suspans în prima parte, acţiune în cea de-a doua, iar actul final trage cortina după o încâlcită conspiraţie. Probabil că n-ar fi trebuit să analizez aceste 3 filme în mod separat, dar consider totuşi că fiecare parte a seriei are farmecul său şi merită astfel să fie tratate individual.

The Girl Who Kicked The Hornets’ Nest reprezintă finalul perfect pentru o serie atât de palpitantă. În acest ultim film scenariul acoperă şi răspunde totodată la toate nelămuririle legate de intriga trilogiei. Poate că singura întrebare ce rămâne încă în picioare este aceea a viitorului relaţiei dintre Lisbeth şi Mikael, dar probabil că aceasta nu mai are nevoie de un răspuns.

Deşi conturul trilogiei pare a fi perfect, trebuie menţionat că ar mai fi putut exista o eventuală continuare. Acest lucru ar fi fost posibil dacă omul din spatele acestei trilogii, Stieg Larsson, nu ar fi murit neaşteptat. El terminase aproape 3/4 din manuscrisul pentru a patra parte a seriei când, din păcate, a plecat dintre noi.

Se pare că la Hollywood noua modă o reprezintă remake-urile. Producătorii americani se bazează pe succesul filmelor europene pentru a mai câştiga ceva bani de pe urma acestora. Oricum sunt destul de curios să văd ce va ieşi în urma acestui proiect, mai ales că prima parte a seriei va fi lansată la finalul acestui an şi va fi regizată de către David Fincher.

Principalii actori rămân aceeaşi ca la început, iar consistenţa lor nu este ameninţată în niciun moment. Pe lângă Michael Nyqvist şi Noomi Rapace trebuie să o menţionez şi pe Lena Endre. Evoluţia acesteia se ridică la nivelul celor doi actori principali, dar la fel se întâmplă şi cu restul distribuţiei.

Pe lângă recomandarea de a urmări această magnifică trilogie, vă invit să citiţi şi romanele lui Stieg Larsson. Acestea conţin cu siguranţă mai multe detalii ce nu au fost cuprinse în film. Un film nu poate niciodată să surprindă toate emoţiile ce pot fi descrise într-o carte.

Sursă poster

Nota IMDb: 7

Nota Movie Feeds: 8

Anunțuri
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: