Das Experiment (2001)


Un grup de 20 de oameni este ales pentru a fi folosiţi drept cobai într-un experiment. Aceştia sunt împărţiţi aleatoriu în deţinuţi şi gardieni şi vor interpreta aceste roluri timp de 2 săptămâni. Scopul experimentului este de a observa evoluţia lor într-o asemenea situaţie. Dar ce se întâmplă atunci când experimentul îşi depăşeşte condiţia şi nu mai poate fi controlat?

Apărut în 2001, Das Experiment este regizat de către Oliver Hirschbiegel şi este inspirat după experimentul condus în 1971 de către profesorul Philip Zimbardo la Universitatea Stanford. Se bazează aşadar pe fapte reale. Trebuie totuşi menţionat că filmul este în primul rând o adaptare a cărţii lui Mario Giordano, co-scenarist la acest film. Despre Oliver Hirschbiegel, regizorul acestei producţii, mai trebuie amintit că este omul din spatele celebrului Der Untergang, filmul ce prezintă ultimele zile ale lui Hitler.

La fel ca şi experimentul după care este inspirat, filmul atrage atenţia asupra pericolelor expunerii individului la situaţii limită în care îi sunt testaţi nervii, sănătatea şi răbdarea. Dintr-un astfel de experiment se pot trage concluzii diferite în funcţie de rolul jucat. În cazul în care i se acordă putere şi autoritate nelimitată unui individ, acesta tinde să se transforme într-o persoană de nerecunoscut, ieşind în mod clar la suprafaţa trăsăturile cele mai negative ale caracterului său. Deşi o astfel de transformare nu a fost evidenţiată decât printr-un asemenea tip de situaţie, sunt de părere că firea umană este mai întunecată decât s-ar crede. Aş merge până într-acolo încât să declar că omul este mai asemănător lui Lucifer decât lui Dumnezeu. Însă nu voi dezvolta mai mult această teorie căci nu cred că este cel mai potrivit moment pentru o asemenea discuţie.

Pe de altă parte, un individ ce a fost subminat psihic intr-o manieră extrem de violentă ar putea rămâne cu traume foarte puternice. De pe urma acestora s-ar putea profita astfel încât acea persoană să fie chiar domesticită. Unui astfel de tratament nu cred că i-ar putea rezista nimeni căci oricine are o limită. Trăgând linie putem observa o maleabilitate extraordinară a minţii umane. Această capacitate de a trece de la o extremă la alta nu arată decât fragilitatea şi tendinţa de auto-distrugere a omului.

În final, întorcându-mă la analiza filmului nu pot decât să mă declar încântat de producţia germană. Probabil că nici nu mai are sens să laud profesionalismul realizatorilor sau al actorilor. Totuşi din distribuţie trebuie să-i remarc pe cei doi actori principali, Moritz Bleibtreu şi Christian Berkel. Dacă cel din urmă este deja un nume important în cinematografia germană jucând în destule filme la Hollywood, lui Moritz Bleibtreu îi prevăd un viitor strălucit. Acesta posedă un talent de luat în seamă, iar faptul că a jucat deja în câteva filme interesante precum Lola Rennt, Der Baader Meinhof Komplex sau Munich nu reprezină decât un plus. Are aşadar un potenţial de care ar putea profita în viitor.

Nota IMDb: 7.9

Nota Movie Feeds: 9

Anunțuri
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: