Rear Window (1954)


Deşi este foarte greu să clasifici filmele lui Alfred Hitchcock, trebuie neapărat să consideri Rear Window drept una dintre cele mai bune creaţii ale sale. Unele topuri sau site-uri de profil îl creditează chiar drept cel mai bun film al celebrului regizor britanic. Eu nu mă voi arunca în astfel de presupuneri dar voi da Cezarului ce-i al Cezarului.

Rear Window este aşadar un film lansat în 1954. A fost regizat de către marele Alfred Hitchcock, în timp ce scenariul este semnat de John Hayes, cel ce în scrierea acestuia s-a inspirat dintr-o scurtă poveste a lui Cornell Woolrich.

Nevoit să ia un repaos forţat de câteva săptămâni din cauza unei fracturi la un picior, Jeff pierde timpul urmărind activitatea vecinilor săi. Fiind fotograf profesionist de profesie, vede în această îndeletnicire o metodă mai puţin plictisitoare de a-şi petrece timpul. Din fericire pentru el monotonia nu a reuşit să-şi pună amprenta pe această activitate căci în curând Jeff observă ceva suspicios în comportamentul unui vecin de vizavi.

În ciuda faptului că filmul intră în categoria thriller, nu face deloc abuz de inevitabilele clişee. De fapt Rear Window nici măcar nu este un film ce ar copia scene dintr-o altă producţie. Mai degrabă poate fi luat drept tipar pentru alte filme de acest gen. Da, aţi putea spune totuşi că este un film destul de vechi şi că nu prea avea ce copia în acea perioadă. Însă cred că în acele timpuri filmele erau mult diferite faţă de cele de astăzi. Se punea un mai mare preţ pe originalitate şi pe calitate. Astăzi cele mai importante „calităţi” ale unui film sunt efectele speciale, limbajul trivial şi povestea, care la rândul său trebuie să fie ori lacrimogenă ori plină până la refuz de violenţă.

În fine, să trecem peste melancolii şi gânduri spre odinioară şi mai bine să ne întoarcem atenţia asupra filmului. Aşa cum spuneam şi în introducere, Rear Window este unul dintre cele mai bune filme ale maestrului Hitchcock. Pentru necunoscători, el este unul dintre cei mai importanţi regizori britanici ai tuturor timpurilor, dacă nu chiar cel mai important. Dintre cele mai celebre filme ale sale merită să amintim: Rebecca, The Man Who Knew Too Much, Suspicion, Shadow Of A Doubt, Strangers On A Train, Dial M For Murder, To Catch A Thief, Psycho, Vertigo sau North By Northwest. O lista cam lungă, nu-i aşa? Asta nu poate să arate decât genialitatea acestui om, devenit între timp o legendă.

Distribuţia cuprinde nume importante din istoria cinematografiei precum James Stewart, Grace Kelly, Thelma Ritter, Wendell Corey sau Raymond Burr. Dacă James Stewart şi Grace Kelly au fost printre preferaţii marelui regizor apărând fiecare în câte 3 filme, ceilalţi actori enumeraţi nu au mai făcut parte din distribuţia vreunui film regizat de Hitchcock.

Prestaţia întregii distribuţii a fost una foarte bună, dar m-au impresionat în special actorii principali. În interpretarea rolului său, James Stewart dă dovadă de multă naturaleţe şi relaxare. O atitudine tipică pentru un actor mare. Aceeaşi este situaţia şi în cazul lui Grace Kelly şi Thelma Ritter. De altfel şarmul viitoarei prinţese de Monaco au făcut-o poate şi mai celebră decât era la acel moment.

Rear Window este un film excelent cu un scenariu foarte bun şi cu o interpretare remarcabilă a actorilor. Deşi scenariul nu este unul cu foarte multe răsturnări de situaţie, reuşeşte totuşi să inducă o atmosferă plină de suspans şi mister. Acest lucru se datorează în mare măsură şi personajelor. Cu toate că sunt relativ puţine la număr, au reuşit să îndeplinească cu succes ceea ce se cerea de la fiecare. Poate că singurul „păcat” al acestui film este vechimea sa. Prea multă lume din generaţia tânără ignoră cu desăvârşire astfel de filme, deşi calitatea lor este mult peste cea a celor din ziua de astăzi. De aceea fiecare dintre noi trebuie să posede un minim de cultură cinematografică (şi nu numai) pentru a aprecia cum se cuvine acest fenomen.

Nota IMDb: 8.7

Nota Movie Feeds: 9

Anunțuri
  1. 12 Noiembrie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: