The Men Who Stare At Goats (2009)


Aflat la primul său proiect important în calitate de regizor, Grant Heslov a lansat The Men Who Stare At Goats în 2009.  Inspirat din scrierile lui Jon Ronson, Peter Straughan este autorul scenariului. Chiar dacă nu urmează întocmai scrierile autorului galez, filmul menţine mesajul cărţii sale şi totodată originalitatea sa.

Bob Wilton este un jurnalist ce trece printr-o etapă mai dificilă din viaţa sa. Părăsit de soţie el pleacă în Irak în încercarea de a o impresiona prin curajul său. În aşteptarea obţinerii vizei pentru trecerea frontierei îl descoperă pe Lyn Cassady, fost membru al unei aripi secrete a armatei americane. Fascinat de povestirile acestuia, Bob îl urmează Lyn în Irak aşteptându-se să scrie reportajul vieţii sale. Însă evenimentele ce vor urma îl vor marca cu siguranţă.

Grant Heslov este un personaj destul de obscur chiar şi pentru cunoscătorii lumii cinematografice. Ca regizor, The Men Who Stare At Goats este prima sa producţie cu adevărat importantă. Până acum el nu s-a făcut remarcat decât prin postura de actor. A avut roluri minore în filme precum The Scorpion King, Enemy of the State sau True Lies. Însă este binecunoscută prietenia sa cu George Clooney. De altfel cei doi au colaborat la scenariul filmului Good Night, And Good Luck pentru care au şi fost nominalizaţi la Oscar.

Distribuţia conţine nume celebre cum ar fi Kevin Spacey, Ewan McGregor, George Clooney, dar şi câştigătorul din acest an al premiului Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, Jeff Bridges. Prestaţia lor este una satisfăcătoare deşi parcă niciunul dintre aceştia nu excelează. Un plus totuşi parcă ar fi de partea lui George Clooney, cel ce dă senzaţia că se simte destul de bine în pielea personajului său. Dar parcă pentru un asemenea film nu ar fi fost nevoie de atâţi actori celebri. Aceeaşi treabă putea fi făcută şi de actori mai tineri şi mai puţin cunoscuţi. Iată de ce o „constelaţie de vedete” nu-ţi garantează neapărat succesul.

The Men Who Stare At Goats este un film mediocru, ce nu impresionează nici prin acţiune, suspansul lipsind aproape cu desăvârşire, şi nici prin prestaţia actorilor. Filmul merită văzut poate doar pentru povestea sa originală, dar modul în care aceasta este tratată face să-şi piardă mult din farmec. Aşadar nu sunt prea multe motive pentru a urmări această producţie a lui Grant Heslov. Totuşi pentru un cvasi-debut nu aş putea spune că acesta s-a descurcat prea rău. Recomand însă pelicula celor care s-au săturat de „mega-producţiile” americane pline de violenţă şi trivialitate. Un film cu un mesaj pacifist nu poate fi prea rău, nu-i aşa?

Nota IMDb: 6.5

Nota Movie Feeds: 6

Anunțuri
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: