Band of Brothers (2001)


Band of Brothers este o mini-serie apărută în 2001. Aceasta îi are ca producători pe Tom Hanks şi Steven Spielberg. Regizorii mini-seriei sunt  Phil Alden Robinson, Richard Loncraine, Mikael Salomon, Tom Hanks, David Nutter, David Leland, David Frankel şi Tony To. Povestea seriei are la bază cartea cu acelaşi nume a lui Stephen Ambrose.

Serialul urmăreşte evoluţia paraşutiştilor de la „Easy Company„, o companie ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a făcut parte din Batalionul al doilea, Regimentul 506 Paraşutişti-Infanterie al armatei americane. Ei au participat la Debarcarea din Normandia (Franţa), luptele de la Bastogne (Belgia) şi Eindhoven (Olanda).

Band of Brothers poate fi considerat unul dintre cele mai bune seriale făcute vreodată şi nu este doar o simplă serie ce are ca temă cel de-al Doilea Război Mondial. Mini-seria merită lăudată pentru realismul scenelor de luptă, dar şi pentru modul în care este urmărită evoluţia fiecărui membru al companiei pe parcursul războiului. De altfel fiecare episod are câte un personaj principal prin perspectiva căruia sunt expuse evenimentele. De apreciat mai este şi acurateţea evenimentelor, lucru de care ne asigură chiar personajele ce sunt portretizate în serial. Iar acesta este cu siguranţă de apreciat ţinând cont că majoritatea filmelor bazate pe întâmplări reale preferă să ficţionalizeze mult din poveste.

Band of Brothers a apărut odată cu colaborarea dintre Tom Hanks şi Steven Spielberg pentru Saving Private Ryan. Trebuie menţionat că şi acest film are la bază o poveste ce se leagă de batalionul din care face parte „Easy Company”. Deci lucrurile nu sunt chiar întâmplătoare. Dar „creierul” acestei mini-serii este mai degrabă Tom Hanks, deoarece Steven Spielberg s-a ocupat mai mult de supervizarea producţiei. De altfel Tom Hanks a fost unul dintre cei ce s-au ocupat de scenariul serialului şi chiar a şi regizat unul dintre episoade. Însă colaborarea dintre cei doi producători ai mini-seriei nu se opreşte aici, ei urmând să lanseze în luna martie a acestui an o mini-serie similară intitulată The Pacific.

Distribuţia acestui film conţine o mulţime de actori necunoscuţi, dar care şi-au depăşit cu mult potenţialul. Prestaţia lor este totuşi în ton cu serialul, adică excelentă. Probabil că ar fi meritat un premiu pentru cea mai bună distribuţie ca ansamblu. Insă cei mai apreciaţi actori au fost Damian Lewis şi Ron Livingston, ambii fiind nominalizaţi la Globurile de Aur. Din distribuţie mai fac parte actori precum Scott Grimes, Donnie Wahlberg, Shane Taylor, Michael Cudlitz, James Madio, Ross McCall, David Schwimmer, Neal McDonough şi mulţi alţii. Aceştia reprezintă doar o mică parte a numeroasei distribuţii. Dar fiecare actor merită felicitat pentru efortul depus şi pentru prestaţia excelentă.

Nota IMDB: 9.6

Nota Movie Feeds: 10

Anunțuri
  1. 26 Octombrie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: